Pagini

9 aprilie 2012

Dosarele X: Scriitorul care a prevăzut scufundarea Titanicului

Literatura SF a prezis şi scufundarea celebrului vas! O poveste tulburătoare cu două preziceri împlinite şi un scriitor uitat care lucra împreună cu o fiinţă din altă lume!


În această săptămână se serbează 100 de ani de la cel mai celebru naufragiu al istoriei, iar noi profităm pentru a reaminti povestea unui scriitor de SF mediocru şi uitat care a produs două texte mai mult decât tulburătoare. Un scriitor ce se credea "jucăria" unui spirit cu ambiţii literare.

Literatura SF este deseori numită "de anticipaţie" şi nu fără motiv fiindcă autorii care o slujesc sunt deseori profeţi ai viitorului. Dar nici Clarke, nici Asimov, nici Heinlein nu a reuşit predicţii atât de tulburător de precise precum un american demult uitat astăzi, Morgan Andrew Robertson.

Robertson (1861 - 1915) nu este o glorie a literaturii şi nici nu s-a îmbogăţit de pe urma muncii sale cu scrisul. Nici în timpul vieţii nu a fost cine ştie ce popular, iar dacă astăzi numele lui este amintit este datorită unei nuvele numită "Futility".

Predicţia pe care nimeni n-a luat-o în seamă
 
Iată despre ce este vorba în aceast text: La începutul lunii aprilie, un pachebot de lux numit Titan pleacă într-o călătorie peste Atlantic. Nu este dotat cu suficiente bărci de salvare pentru cei 3.000 de pasageri dar este considerat o navă "de nescufundat". Într-o noapte însă, pachebotul se ciocneşte de un aisberg lângă coasta Newfoundland-ului, se scufundă, şi majoritatea pasagerilor îşi pierd viaţa.

Ai spune că nuvela lui Morgan Robertson nu face decât să noteze scufundarea Titanicului, nu? Aşa pare la prima vedere dar este o falsă impresie - nuvela lui Robertson a fost publicată în 1898, cu 14 ani înainte de scufundarea celebrului vas!

Adevărul istoric este că "Futility" nu a fost populară în epocă, o perioadă în care savanţii erau vedete, ştiinţa era glorificată iar scriitori precum Verne şi Wells erau în mare vogă, încurajând această "tehnofilie optimistă". De fapt, textul lui Robertson era deja uitat înainte să vină cuiva ideea de a construi Titanicul.

Un "instrument" pentru un spirit

După dramatica noapte din 1912, lumea şi-a adus aminte de acest text obscur. Un editor l-a scos din nou pe piaţă, schimbându-i titlul în mult mai comercialul "Wreck of the Titan" şi făcând cîteva modificări minore în text pentru a-l face mai spectaculos.

Există, evident, diferenţe mari între nuvela lui Robertson şi realitate. Asemănările sunt însă mult mai multe şi sunt tulburătoare.

Şi, dacă tot nu a intrat în istoria literară, "Futility" a fost mereu pomenită în literatura de tip "Dosarele X" ca suprema dovadă a existenţei puterilor precognitive.

Ce a crezut Morgan Robertson despre nuvela sa nu se ştie. Dintr-o carte de eseuri numită "Morgan Robertson, the Man", în care sunt reproduse păreri ale oamenilor care l-au cunoscut, se pare că scriitorul credea cu sfinţenie în existenţa puterilor paranormale. Susţinea că el este adevăratul inventator al periscopului, pe care îl descrisese în altă povestire.

De asemenea, susţinea, se pare, că el este doar un instrument al unui "spirit fără trup" care îi inspiră opera. 

Posedat

Unul dintre prietenii lui Robertson, H.W. Francis spunea că "acesta credea că o entitate spirituală cu abilităţi literare îi stăpânea corpul şi mintea", scriitorul fiind doar o "unealtă". Robertson însuşi vorbea despre acest spirit drept "partenerul meu astral de scris".

Francis povesteşte cum Robertson era incapabil să scrie, săptămâni întregi, până când spiritul "prelua controlul" şi îi dicta povestirile folosindu-se de imagini ca din vis, într-o stare aproape hipnotică.

Într-o astfel de transă a văzut Robertson imaginea scufundării Titanicului. Imaginea, spun prietenii scriitorului, a fost foarte precisă în mintea sa, plină de amănunte. Singurul lucru care i-a scăpat a fost numele navei: acesta a devenit vizibil doar parţial atunci când viziunea începea să se destrame.

Scepticii cred însă că Morgan Robertson, fiu de căpitan de vas şi marinar la rândul său, era la curent cu tot ce se făcea în epocă şi putea să anticipeze foarte uşor apariţia unui Titanic, pe baza tendinţelor vremii în construcţiile navale. Ştiind că aisbergurile reprezintă un real pericol, era simplu să îşi imagineze scenariul unui astfel de dezastru. Deci nu putere de predicţie ci simplă conicidenţă.

Un text şi mai straniu

Dar, în bibliografia lui Robertson mai există un text care duce această poveste cu adevărat pe tărâmul "Dosarelor X".

În ediţia din 1914 a volumului "Wreck of the Titan", Robertson publica o altă povestire, numită "Beyond the Spectrum".

În acest text, scriitorul îşi imagina un război între SUA şi Japonia în care imperiul nipon era dotat cu un soi de armă cu ultraviolete ale cărei efecte erau similare cu cele ale armelor atomice.

Mai straniu, japonezii nu declară război SUA ci preferă să îi atace prin surprindere, distrugând flota americană staţionată îm zona Hawaii.

Abia peste 27 de ani avea să se petreacă atacul de la Pearl Harbor.


Puteţi vedea aici o comparaţie între datele reale ale Titanicului şi cele fictive din povestea lui Robertson

şi puteţi citi textele lui Morgan Robertson aici:

Futility / Wreck of the Titan

Beyond the Spectrum